Mănânci, dormi, mori (Äta sova dö, în original) este primul lungmetraj regizat, în 2012, de Gabriela Pichler, regizoare suedeză născută în 1980 din părinţi austrieci şi bosniaci.
Filmul este o producţie cu buget redus, turnată integral cu actori neprofesionişti, în locuri din viaţa reală a regizoarei, inclusiv la ea acasă. Pelicula s-a bucurat de o primire senzaţională din partea criticilor şi publicului suedez. Cu ocazia Guldbaggen 2012, premiul naţional suedez de film, lungmetrajul a câştigat distincţii la patru dintre cele mai importante categorii: cel mai bun film, cel cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă în rol principal şi cel mai bun scenariu original. Datorită conţinutului şi temei abordate, filmul a fost difuzat chiar şi cu ocazia unei şedinţe speciale a parlamentului suedez. În cadrul selecţiei pentru Săptămâna Criticii, desfăşurate sub egida Festivalului de Film de la Veneţia, ediţia 2012, filmul a câştigat premiul publicului. Suedia a propus filmul la premiile Oscar, în categoria „cel mai bun film străin”, însă pelicula nu s-a numărat printre cele cinci nominalizări.
Gabriela Pichler cunoaşte foarte bine contextul şi poveştile de viaţă descrise în film. După ce şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa într-o suburbie a Stockholmului, în 2003, a luat decizia de a renunţa la locul ei de muncă cu normă întreagă dintr-o fabrică de biscuiţi şi s-a înscris la Şcoala de Film de la Gothenburg. Acolo a realizat mai multe scurtmetraje. Cel mai important, Skrapsär (Zgârieturi), a fost realizat pentru examenul de absolvire din 2008. Este povestea unor adolescenţi care se aventurează într-o zonă industrială părăsită, ca să trăiască sau doar ca să-şi petreacă timpul, adolescenţi aflaţi mereu în căutarea iubirii, fără a fi însă dispuşi să-şi arate emoţiile prea mult, de teama vulnerabilităţii. În 2009, filmul a câştigat premiul Guldbaggen, la categoria scurtmetraj, iar în 2010, a câştigat premiul publicului la Festivalul Internaţional de Scurtmetraje de la Uppsala, fiind apoi trimis la diverse festivaluri internaţionale.
Vorbind despre film, Pichler a menţionat că intenţia ei creativă a fost „Să facă un film despre o parte a societăţii pe care am adorat-o mereu, dar din care îmi este uneori ruşine că fac parte. Suedia are o problemă de imagine la capitolul imigraţie şi azil politic. Vreau să particip la procesul de redefinire a identităţii naţionale suedeze. Povestea protagonistei este profund legată de identitatea sa şi de felul în care o percep oamenii, însă prezintă şi situaţia cu care se confruntă foarte mulţi tineri în această perioadă de criză economică a Europei, caracterizată de un şomaj foarte mare şi de o creştere a contradicţiilor interne ale societăţii. La fel de important este faptul că am vrut să abordez o problemă personală şi să prezint un tip de relaţie dintre tată şi fiică pe care nu l-am văzut pe ecran în copilărie.”
Stilul său regizoral i-a făcut pe mulţi critici să o compare pe Pichler cu fraţii Dardenne, comparaţie de care regizoarea suedeză este foarte mândră, dat fiind că îi consideră sursa ei de inspiraţie. Printre regizorii care au captivat-o şi au influenţat-o se mai numără Claire Denis, Wong Kar-Wai şi Milos Forman.
Michele Marangi
The post Eat Sleep Die (2012) appeared first on Fred Romanian Channel » FRED Romanian Podcast.
Eat Sleep Die (2012) was first posted on April 19, 2015 at 12:07 pm.
©2015 "Fred Romanian Channel". Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at radio@fred.fm